După 5 ani de gestiune, Victor Ponta lasă moștenire PSD datorii de 32 milioane de lei – document oficial

Publicat: 22/07/2015, 12:22
Actualizat: 23/07/2015, 01:15

La capătul celor cinci ani de mandat, Victor Ponta lasă PSD cu o datorie de 32 milioane de lei, 25,2 milioane reprezentând datorii care trebuie plătite într-o perioadă de până la un an, iar 6,89 milioane de lei sunt datorii care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an. În pofida acestor datorii istorice, premierul se lăuda că partidul său și-a plătit toate datoriile, vorbind de cei care nu își plătesc la timp obligațiile.

Acesta este bilanțul fiscal depus de PSD la 31 decembrie 2014. La începutul mandatului său, premierul Ponta a cerut un audit la partid, la acel moment vorbind de o datorie de șase milioane de euro, lăsată moștenire de Mircea Geoană, cu toate că suma reală era mult mai mare.

Deși premierul Ponta vorbește des de firmele cu datorii, „firma” pe care a condus-o timp de cinci ani – PSD are datorii de 32 milioane de lei, cifrele fiind confirmate de Ministerul de Finanțe. Cu toate acestea, partidul său a fost considerat eligibil de RAAPPS pentru vânzarea sediului din Kiseleff 10.

Ultimul bilanț depus de PSD la 31 decembrie 2014, după încheierea campaniei prezidențiale, indică faptul că partidul condus de Victor Ponta a acumulat datorii de 32 milioane de lei.

La capitolul „datorii ce trebuie plătite într-o perioadă de până la un an” în dreptul PSD apare suma de 25.235.600 lei. Dar și la capitolul „datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un” este trecută suma de 6.897.577 lei. Astfel, mandatul lui Victor Ponta în fruntea partidului lasă datorii neplătite de peste 32 milioane de lei.

PSD are și active imobilizate în valoare de 10.765.409 lei și active circulante de 5.199.808 lei. Dacă se scad activele circulante din datoriile curente nete rezultă un minus de 20 milioane lei.

La „capitaluri proprii” în dreptul PSD apare valoarea de -16.148.450 lei.

În 2014, PSD a avut venituri totale de 25.522.772 lei, în timp ce cheltuielile au fost de 45.500.972 lei, pierderile financiare fiind de 19.978.200 lei.

Potrivit documentului PSD, partidul are 74 de angajați.

Tabel comparativ situația financiară din 2010 cu cea din 2014

Tabel privind situația financiară a PSD în 2013, înainte de europarlamentare și prezidențiale

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Unul dintre cei mai diabolici criminali în serie din România, căutat de poliţişti. Petrică Ciucă a...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Gafă de proporţii comisă de Adidas: a creat un model de încălţări în amintirea JO...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Cutremur total în UE. Ungurii au ajuns stăpânii Europei. S-a pus blocadă pe bani
Problema care ne va goli buzunarele. Situația devine critică
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Astrofizicienii au descoperit că găurile negre supermasive sunt „inima și plămânii” galaxiilor